Tragedie în Galați: O femeie dată dispărută de sora ei a fost găsită moartă în casa iubitului

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Final tragic în Galați! O femeie dată dispărută a fost găsită moartă în casa concubinului. Poliția a deschis dosar penal

O femeie în vârstă de 59 de ani din comuna Barcea, județul Galați, a fost găsită moartă în locuința partenerului ei, la scurt timp după ce sora sa îi alertase pe oameni legii cu privire la dispariție.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a anunțat că polițiștii Secției 3 Rurală Liești au fost sesizați prin numărul de urgență 112 duminică, în jurul orei 13:00. În urma căutărilor și verificărilor rapide, autoritățile au descoperit trupul neînsuflețit al femeii în casa bărbatului cu care aceasta se afla într-o relație de concubinaj, în aceeași localitate.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei, procedură care va stabili cu exactitate cauza decesului.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar investigațiile continuă sub coordonarea unui procuror pentru a se stabili toate împrejurările în care a survenit moartea femeii.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article