Ieri, 21 octombrie, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1C – E576, la ieșire din municipiul Gherla spre Dej. Victimele au fost soș si soție iar șoferul era beat si drogat!
Din primele cercetări efectuate la locul accidentului rezultă că un tânăr în vârstă de 24 de ani, care se deplasa cu autoturismul în direcția municipiului Dej, a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeași direcție, condus de un bărbat de 67 de ani din municipiul Dej.
În urma impactului, bărbatul de 67 de ani și pasagera sa în vârstă de 63 de ani au fost grav răniți, iar medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, ambii au decedat.
În urma testării tânărului de 24 de ani cu aparatul etilotest, s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, tânărul de 24 de ani a fost testat și pentru detectarea substanțelor psihoactive, iar rezultatele indică prezența acestor substanțe în organismul său.
În baza probatoriului adunat, poliția a decis să-l rețină pe tânăr pentru o perioadă de 24 de ore.
Investigațiile sunt în desfășurare pentru a stabili dacă tânărul a săvârșit infracțiunile de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.