O persoana a murit iar alte trei au ajuns la spital dupa ce au cazut intr-o fantana. S-a intamplat in comuna Naieni din judetul Buzau. La interventie au participat si pompierii prahoveni. O victima a fost transportata la un spital din Bucuresti cu eclicopterul Smurd iar alte doua au fost duse la UPU Buzau. Se pare ca cei patru curatau fantana cand s-a petrecut nenorocirea.

S-a dat alarma în localitatea Fințești, comuna Năeni iar pompierii din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență Buzău și Prahova au intervenit pentru a scoate 4 persoane căzute într-o fântână.

La fața locului s-au deplasat autospeciale de stingere, de descarcerare, una echipată cu modul SMURD de terapie intensiva mobilă și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Prahova dar și două autospeciale de stingere, doua ambulante SMURD și o autospecială dotata cu container MULTIRISC din cadrul ISU Buzău, fiind prezente la fața locului și doua ambulante SAJ Buzău.

Două persoane, conștiente, au fost scoase și preluate de ambulanțele SMURD și transportate la UPU Buzău. O  persoană inconștientă, ce prezenta semne vitale, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la un spital din capital. Din păcate, în cazul unui bărbat de 47 de ani nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind scos din fântână fără semne vitale.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *