Necazul unora a devenit bucuria altora. Este povestea a aproape 3 mii de cetățeni străini proveniți din India, Pakistan, Nepal, Bangladesh și Sri Lanka care au ajuns pe mana traficanților de migranți. Din fericire, pe fir au intrat oamenii legii ploieșteni care astăzi au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Prahova și Ialomița, punând în aplicare 14 mandate de aducere pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranți, facilitarea șederii ilegale în România, trafic de persoane, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și luare de mită.

Din cercetările efectuate a rezultat că grupul infracțional organizat ar fi efectuat demersuri pentru aducerea în țară a 2.785 de cetățeni străini proveniți din India, Pakistan, Nepal, Bangladesh și Sri Lanka.

Aceștia ar fi fost adăpostiți în diferite spații de cazare, le-ar fi fost întocmite în fals documentele necesare obținerii avizelor de muncă și implicit a vizelor de intrare pe teritoriul țării, disimulând intenția reală de a înlesni migrarea cetățenilor străini extracomunitari către țări europene.

În schimbul acestor servicii, persoanele bănuite ar fi perceput sume de bani de la victimele infracțiunii de trafic de migranți.

Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *