Traficul de autovehicule furate la granițele României a înregistrat o creștere alarmantă la începutul acestui an!
Potrivit Poliției de Frontieră, în lunile ianuarie și februarie 2026 au fost depistate 44 de mijloace de transport (36 de autoturisme și 8 motociclete) suspectate a fi furate, o cifră dublă comparativ cu cele 21 de vehicule identificate în aceeași perioadă din 2025.
Majoritatea mașinilor confiscate fac parte din clasa medie și de lux, provenind cu precădere din Germania, Italia, Cehia și Austria.
Traficanții, care sunt cetățeni din state precum România, Bulgaria, Georgia, Serbia, Ucraina și Ungaria, au apelat la diverse metode de disimulare: de la falsificarea documentelor și schimbarea plăcuțelor de înmatriculare, până la transportarea lor pe platforme auto, prin porturi maritime, sau chiar dezmembrarea vehiculelor.
Deși multe dintre persoanele depistate au susținut că nu cunoșteau situația juridică a mașinilor, autoritățile au întocmit dosare penale în toate cazurile.
Vehiculele au fost indisponibilizate până la finalizarea anchetelor, care se desfășoară în strânsă colaborare cu parteneri europeni și internaționali, prin intermediul bazelor de date SIS și Interpol.

Mai multe știri pe republikanews.ro