Restricții de circulație pe Podul Prieteniei, în intervalul orar 10:00 – 20:00, începând de vineri / Măsuri comune româno-bulgare pentru fluidizarea traficului în contextul temperaturilor caniculare!
Începând de vineri, 4 iulie, circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse va fi restricționată pe timpul zilei, între orele 10:00 și 20:00, ca urmare a temperaturilor ridicate prognozate.
Măsura are drept scop protejarea carosabilului și prevenirea riscurilor pentru siguranța rutieră cauzate de caniculă, anunță Poliția de Frontieră Română.
În acest interval, autovehiculele vor fi obligate să staționeze pe sectorul DN5, anterior accesului pe pod, între kilometrii 63+715 și 64+884. În paralel, autoritățile române și bulgare au implementat un plan comun de cooperare pentru gestionarea eficientă a traficului și evitarea blocajelor.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu colaborează cu Direcția Rutieră, IPJ Giurgiu, Poliția Locală și partenerii bulgari pentru coordonarea măsurilor din zonă.
În acest context, a fost suplimentat numărul polițiștilor din teren pentru a asigura fluența traficului.
Șoferii și companiile de transport sunt sfătuiți să își planifice cu atenție deplasările, să ia în calcul rute alternative precum:
- Dolj – Calafat
- Teleorman – Zimnicea, Turnu Măgurele
- Călărași – Punctul de trecere Călărași
- Constanța – Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir
Totodată, Poliția de Frontieră reamintește că lucrările de reparație pe Podul Prieteniei continuă, iar traficul rutier se desfășoară în regim alternativ, pe o singură bandă.
Autoritățile le recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților, să poarte centura de siguranță, să păstreze distanța regulamentară în trafic și să se informeze constant din surse oficiale privind condițiile de circulație.