Astăzi, mai multe drumuri naționale și autostrăzi din Brașov, Sibiu și Mureș se află sub restricții de circulație din cauza lucrărilor de întreținere și modernizare. Pe DN73, între Brașov și Câmpulung, circulația este dirijată prin semafoare sau piloți, pe mai multe sectoare aflate în lucru. De asemenea, pe DN73A, între Râșnov și Predeal, se refac structurile drumului, traficul fiind gestionat în timpul zilei de piloți și pe timp de noapte de semafoare.
Pe Varianta Brașov se lucrează la înlocuirea rosturilor de dilatație, traficul fiind restricționat pe o bandă între sensul giratoriu din cartierul Noua și ieșirea spre Tărlungeni. În localitatea Teliu, pe DN10, un podeț este reparat, iar circulația se desfășoară pe o singură bandă. Pe DN1, între Predeal și Timișul de Sus, se efectuează lucrări de decolmatare a rigolelor și șanțurilor, iar pe DN13, în zona Rupea, se înlocuiesc parapetele de siguranță.
În județul Sibiu, pe Varianta de Ocolire a municipiului, în zona nodului rutier Sibiu Vest, se așterne covor asfaltic, traficul fiind închis pe o bandă din două. În județul Mureș, pe DN16, între Filpișu și Breaza, se refac acostamentele, circulația fiind dirijată de piloți. În județele Harghita și Covasna nu sunt înregistrate lucrări care să impună restricții.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte semnalizarea temporară și să aibă răbdare în caz de ambuteiaje.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.