Torționarul Ion Ficior, în vârstă de 88 de ani, a primit astăzi decizia definitivă a magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pentru infracţiuni împotriva umanităţii, acesta  a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Acesta va fi degradat militar şi va trebui să plătească daune morale în valoare totală de 310.000 de euro către cele opt părţi civile din acest dosar.

Decizia este executorie de îndată, Ioan Ficior urmând să fie încarcerat astăzi.

Celebrul comandant de la Penitenciarul Periprava a fost trimis în judecată în octombrie 2014, fiind acuzat de procurorii de la Parchetul General că, în perioada 1958 – 1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în urma căruia au murit 103 persoane.

„Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Deținuții nu primeau suficientă mâncare și apă, dar erau puși să muncească în condiții grele de dimineață până seara. Aceștia nu se puteau odihni corespunzător, camerele fiind supraaglomerate, și nu se puteau spăla. Condițiile insalubre duceau la îmbolnăvirea deținuților, caz în care aceștia erau scoși la muncă în continuare și nu primeau îngrijiri medicale. La toate acestea se adaugă violențele psihice exercitate de Ioan Ficior direct sau prin subalternii săi. Toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea mai multor deținuți”,  susține Parchetul.

citeste mai mult: http://www.agerpres.ro/justitie/2017/03/29/alerta-iccj-ioan-ficior-condamnat-la-20-de-ani-de-inchisoare-decizia-e-definitiva-13-20-58

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *