Tornadă violentă în apropiere de Paris/ Un muncitor de 23 de ani a murit, alți patru sunt grav răniți după prăbușirea a trei macarale
Un muncitor în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost grav rănite, luni seară, în urma unei tornade violente care a lovit localitatea Ermont, situată la 21 de kilometri nord-est de Paris, în departamentul Val-d’Oise.
Furtuna a doborât trei macarale pe un șantier de construcții, provocând distrugeri semnificative și panică printre localnici, relatează AFP.
Prefectul Philippe Court a declarat că a fost vorba de „un episod de vânt puternic, brusc și localizat”, care a afectat aproximativ zece comune, cel mai grav fiind lovit orașul Ermont. El a descris fenomenul drept „un fel de mini-tornadă”, cu o intensitate rar întâlnită în zonă, produsă în jurul orei 17:50 (ora locală).
Imagini dramatice surprinse în timp real
Pe rețelele sociale, inclusiv pe platforma X (fosta Twitter), au fost postate imagini în care cele trei macarale se prăbușesc în doar câteva secunde.
Una dintre ele s-a prăbușit peste o instituție medico-socială, din fericire fără a provoca victime, iar o alta a căzut peste o clădire de locuințe.
Prefectura a transmis că, în total, sunt zece victime, dintre care una decedată, patru în stare critică și cinci cu răni mai ușoare.
„Au fost doborâte macarale și smulse acoperișuri”, se arată în comunicat.
Ancheta este în curs
Victima decedată era angajatul unei firme private de construcții care lucra pe șantier. El a fost surprins în zona afectată direct de tornadă.
Potrivit procurorului din Pontoise, Guirec Le Bras, care s-a deplasat la fața locului, cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma autopsiei.
Parchetul din Pontoise a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă la locul de muncă, iar Inspectoratul Muncii a început primele verificări la fața locului.
Mobilizare de forțe și reacție oficială
Pompierii, forțele de ordine și echipaje medicale au intervenit nu doar în Ermont, ci și în localitățile învecinate: Eaubonne, Andilly, Montmorency și Franconville. Potrivit autorităților, au fost mobilizați rapid zeci de pompieri, 50 de polițiști, 20 de angajați ai Serviciului de urgență (SAMU), precum și mai mulți medici.
Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a transmis un mesaj pe rețeaua X, descriind evenimentul drept un „episod de tornadă bruscă și de o intensitate rară”.
Mai multe știri pe republikanews.ro
