Un obiectiv turistic din Ținutul Buzăului este plin de mister. Este vorba despre vestigiile rupestre din comunele Colți, Bozioru, Brăiești.
Se spune că aici era un loc sacru au geto-dacilor. Mai târziu, în secolul IV, acest spațiu a fost preluat de creștini și transformat în sihăstrii ortodoxe. De altfel, în această zonă se crede că se găsește cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale rupestre din spațiul românesc.
Aflate departe de forfota orașalor, ascunse în păduri, așezările au o semnificație spirituală importantă.
Cele mai cunoscute sunt: Complexul rupestru de la Aluniș și vestigiile rupestre de la Nucu: Bisericuța lui Iosif, Chilia lui Dionisie Torcătorul și Agatonul Nou.
Complexul rupestru de la Aluniș este format din patru chilii și Biserica cu hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, care a fost ctitorită în anul 1274 și este folosită și astăzi ca lăcaș de cult. Conform legendei, ciobanii Vlad și Simion au săpat acest lăcaș la îndemnul unui înger care le-a apărut în vis. Numele celor doi sunt inscripționate pe peretele nordic al altarului.
Bisericuța lui Iosif este cea mai frumoasă și bine conservată dintre sihăstriile Nucului și a fost atestată documentar în 1587. Se presupune că simbolul incizat deasupra ușii care poate fi asemănat unui pește datează din secolele III-IV.
Chilia lui Dionisie Torcătorul are o datare inițială în secolele IV-VI d. Hr. și o alta în Evul Mediu. Numele chiliei provine de la monahul Dionisie care se retrage în pustietate aici, în secolul XIX. Acesta se ocupa cu torsul și țesutul lânii. Chilia este situată într-o stâncă din Poiana Coziancei și, fiind suspendată la 5-6 metri, este accesibilă printr-o scară.
Agatonul Nou este atestat documentar la 1580, purtând hramul „Sf. Ion Gură de Aur”. Schitul, care a dispărut în secolul XVIII, era format dintr-o bisericuță, o chilie și un beci.
Aceste vestigii rupestre sunt cioplite într-o rocă nisipoasă care s-a format pe fundul unui mări preistorice.