Jale mare în comuna Ariceştii Rahtivani, unde întreaga suflare a localităţii îi plânge pe cei cinci tineri morţi în accidentul de azi noapte. din povestirile apropiaţilor a reieşit că Mihai Voinescu (20ani), Andrei Martoni (19 ani), Alexandru Spiridon (20 ani), Georgian Pătraşcu (21 ani) şi Alexandru Băcanu (19 ani) nu se văzuseră de două săptămâni. aşa că au ieşit la barul din localitate unde au stat până la ora 23, ora de închidere. Au decis să-şi continue revederea în Ploieşti, iar la întoarcerea acasă, Mihai a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a carosabiluui umed, a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit de un TIR care circula regulamentar. „Nu băuseră alcool. Lor le plăcea să fie împreună pentru că erau prieteni de mici. De dimineaţă când m-am trezit am aflat pe internet ce s-a întâmplat. Erau băieţi buni şi cuminţi. Erau la facultate în Bucureşti, alţii lucrau. Alex Băcanu era cel mai fericit, era parcă prea fericit. Urma să plece la mare Sunt şocată!”, ne-a povestit Ana Maria Oproiu, prietenă cu cei cinci. Toţi oamenii din sat nu au decât cuvinte de laudă despre băieţii morţi. „Erau nişte copii de excepţie, proveniţi din familii care s-au ocupat de ei, de educarea lor. Mult prea tineri. nu putem decât să fim alături de familiile îndoliate”, a declarat Alexandru Cristea, primarul din Ariceştii Rahtivani. Deocamdată se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili dacă tinerii consumaseră alcool, înainte de tragedie.