TikTok a solicitat luni Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii să suspende aplicarea unei legi care obligă compania mamă chineză ByteDance să vândă aplicația, în termen de o lună, sau riscă interzicerea acesteia în Statele Unite. Legea a fost adoptată de Congres în aprilie cu scopul de a preveni posibilele riscuri de spionaj și manipulare a utilizatorilor de către autoritățile chineze și a fost promulcată rapid de președintele Joe Biden. ByteDance are termen până pe 19 ianuarie pentru a se conforma legii.

TikTok, care susține că are 170 de milioane de utilizatori activi în SUA, a respins acuzațiile de spionaj și a asigurat că nu a furnizat niciodată date guvernului chinez. După ce Curtea federală de apel din Washington a respins cererea companiei de a suspenda legea pe 13 decembrie, TikTok a sesizat Curtea Supremă, invocând Primul Amendament al Constituției, care garantează libertatea de exprimare.

TikTok avertizează că interzicerea aplicației ar putea afecta grav micii antreprenori și creatorii de conținut din Statele Unite, estimând pierderi de peste 1 miliard de dolari în venituri pentru aceștia.

De asemenea, în trecut, fostul președinte Donald Trump a încercat să interzică TikTok prin decrete executive, însă acelea au fost respinse de justiție. Recent, Trump a exprimat un interes reînnoit față de aplicație, declarând că echipa sa va analiza problema, având în vedere și schimbările în strategiile sale politice legate de platformă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews