Discuțiile purtate de reprezentanții municipalității cu cei ai Consiliului Concurenței au fost lămuritoare, astfel că luni, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Ploieşti a aprobat acordarea unui avans de 5 milioane de lei către societatea Termo Ploieşti pentru plata gazelor. Banii urmează să fie alocaţi din bugetul deja existent pentru subvenţia la termie, suma fiind considerată maximul disponibil, raportat la bugetul existent şi la celelalte cheltuieli angajate de aici.

De altfel, legislativul ploieștean a aprobat şi un împrumut de zece milioane, condiţionat, însă, de o rectificare bugetară, pe care secretarul general al municipiului a anunţat că n-o va contrasemna de legalitate.

Asta după ce reprezentanți ai Direcţiei Economice au susținut că, deşi există o sumă de aproximativ 45 de milioane de lei necheltuită din bugetul pe 2022 pentru subvenţia la căldură, există şi sarcini mai vechi. Numai facturile rămase de la Veolia Energie sunt undeva la 44 de milioane.

”Proiectul de rectificare al bugetului are aviz favorabil de la Direcția Economică și de la Comisia de Buget. (…)Nu vrem să ne trezim săptămâna viitoare, după ce trec șase zile, domnul primar a zis șapte, că se oprește din nou apa caldă pentru că nu avem gaz sau nu avem bani să plătim. Problema este următoarea, domnule primar”, a susținut Gheorghe Sârbu, consilierr local Ploiești.

Cu gazele cumpărate din cele 5 milioane, Termo Ploieşti ar putea furniza apă caldă şi căldură în municipiu timp de aproximativ zece zile, potrivit calculelor autorităţilor, în scenariul în care vremea nu se răceşte dramatic în perioada imediat următoare.

”Ideea nu este să facem ceva distructiv. Ba din contră, să facem ceva constructiv. Este evident că suma de 5 milioane, care înseamnă 16.000 de Megawați, însemnă cel puțin 10 zile. E clar că trebuie să punem după. Știu că dumneavoastră aveți în vedere și legalitatea și că zilele viitoare, lucrând din nou în echipă, putem să găsim formula ca lucrurile să fie făcute în felul în care…vă repet…avem bani, dar nu avem prevedere”, a susținut primarul Andrei Volosevici.

 Autorităţile au anunţat că vor căuta în continuare resurse pentru achiziţia restului de gaze necesar în această iarnă, aşteptând sprijin şi de la Consiliul Judeţean sau Guvern.

O altă veste importantă în acest context este că luni s-au predat ultimele cartele aferente sistemului software cumpărat de Consiliul Judeţean pentru funcţionarea cazanului 2 din CET Brazi, ceea ce înseamnă că abia acum s-a finalizat propriu-zis procedura de transfer al termocentralei şi al reţelei primare, cu menţiunea că grupurile de cogenerare 5 şi 6 rămân la CJ până la finalizarea reparaţiilor, însă Termo Ploieşti va putea folosi cazanul 2 până atunci, pentru apă caldă şi căldură.

”Prin eforturile depuse de domnul președinte al Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol,  am avut o discuție cu cei de la firma care ne asigură această componentă informatică la CAF 2. Dânșii au decis în cele din urmă să ne transmită cu titlu gratuit care asigură funcționalitatea sistemului”, a anunțat viceprimarul Daniel Nicodim.

Tot luni au început şi încărcarea cu apă a instalaţiilor şi probele tehnice. Dacă probele merg bine, ne-am putea aştepta ca joi sau vineri să avem apă caldă şi căldură în Ploieşti.

O altă veste bună este aceea că noul operator de termoficare din municipiu a primit licenţa provizorie de la ANRE, care îi permite să funcţioneze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *