Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată marţi dimineaţă, în sistem pendulă, între staţiile Constantin Brâncoveanu şi Tineretului, după o tentativă de sinucidere produsă în staţia Eroii Revoluţiei. O femeie de 40 de ani s-a aruncat pe şine, dar a scăpat cu răni uşoare, deoarece mecanicul a oprit trenul în timp util.

Incidentul a avut loc în jurul orei 08:10, pe firul 1 al staţiei Eroii Revoluţiei. Potrivit Poliţiei Capitalei, femeia s-ar fi precipitat pe calea de rulare exact în momentul în care trenul intra în staţie. Echipajele de poliţie şi intervenţie medicală au ajuns rapid la faţa locului, acordându-i primul ajutor victimei, care nu a suferit leziuni grave.

Pentru scurt timp, trenurile au circulat reorganizat între staţiile Constantin Brâncoveanu şi Tineretului, până la finalizarea intervenţiei. În prezent, Metrorex anunţă că traficul se desfăşoară în condiţii normale.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanţele tentativei de suicid, iar pasagerii au fost informaţi în timp real prin sistemul audio din staţii şi garnituri.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.