logo
RNTV Live

Tenis: Simona Halep, calificată în sferturile turneului WTA de la Doha

halep - sevastova doha 2018
Cristian Anghelescu

Tenis: Simona Halep, calificată în sferturile turneului WTA de la Doha

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, azi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.113.000 dolari, după ce a învins-o pe letona Anastasija Sevastova cu 6-4, 6-3.

Halep (26 ani) a obţinut o victorie fără a forţa, în doar 65 de minute, în faţa numărul 15 mondial, aceasta fiind a cincea sa victorie consecutivă în faţa letonei.

Înceeput mai greoi, final en-fanfare!

Simona a început mai greoi şi a fost condusă cu 2-0, dar apoi a reuşit trei ghemuri la rând. La 4-3 în favoarea sa, Halep a reuşit un nou break şi s-a desprins la 5-3, dar Sevastova a câştigat contra serviciului, apropiindu-se la 5-4. Halep a încheiat setul (6-4) în stil de campioană, cu un break alb.

În setul secund, Halep a condus cu 1-0 şi 2-1, Sevastova a reuşit să întoarcă scorul, 2-3, dar Halep a câştigat patru ghemuri la rând şi a încheiat conturile.

Simona Halep, campioană la Doha în 2014, şi-a asigurat un cec de 68.125 dolari şi 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta în premieră pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis (18 ani, 48 WTA), care a învins-o pe campioana en titre de la Doha, Karolina Pliskova, numărul cinci mondial, cu 7-6 (4), 6-3.

În alt meci jucat joi, Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 6-0, 6-4 iar Mihaela Buzărnescu a cedat 2-6, 2-6 în fața nemțoaicei Julia Goerges. La această oră se joaca meciul dintre Monica Niculescu și Caroline Wozniacki.

sursa: agerpres

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor