Sursă foto: Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

Teatrul „Toma Caragiu” va participa în următoarea perioadă la o serie de festivaluri de teatru din întreaga țară.

Periplul festivalier va fi deschis de secția Animație, care va susține, în data de 24 mai, de la ora 10:00, în cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Animație „Gulliver”, organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” Galați, o reprezentație a spectacolului „Ali Baba și cei 40 de hoți”, adaptare a regizoarei Oana Leahu după o poveste din celebra serie a celor „1001 de nopți”.

Vineri, 26 mai, de la ora 19:00, în sala Teatrului „George Ciprian”, spectatorii din Buzău se vor putea amuza de situațiile inedite pe care le va întâmpina contabilul Henry Perkins, protagonistul spectacolului „Funny Money”, producție a Secției Dramă, regia Ioan Coman. Reprezentația face parte din programul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Buzău/Iubește/Teatru

Parte a aceluiași eveniment, sâmbătă, 27 mai, de la ora 11:00, cei mici vor avea ocazia să își facă prieteni noi și să întâlnească personaje emblematice din lumea circului, în spectacolul „Cuibul de clovni”, regia Mihai Sandu Gruia.

Tot „Cuibul de clovni”, cea mai recentă producție a secției Animație, alături de spectacolul „Toxic”, regia Florin Piersic Jr., din repertoriul secției Dramă, va participa, în data de 18 iunie, la cea de-a III-a ediție a New Wave Theatre Festival, eveniment organizat de Teatrul de Vest Reșița. Participarea spectacolului „Toxic” la New Wave Theatre Festival continuă seria prezențelor la festivaluri de profil, începută anul trecut cu Festivalul Național de Teatru „Săptămâna Comediei” de la Brașov, unde a fost recompensat cu Premiul Special al Juriului, Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” de la Pitești și Festivalul de Teatru Versus, Râmnicu Vâlcea.

„Vă așteptăm la întâlnirea cu spectacolele noastre, atât în Ploiești, cât și în celelalte orașe în care Teatrul „Toma Caragiu” va poposi!” reprezentanții Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *