TCE asigură o frecvență mare în perioadele de vârf ale mobilității urbane
TRANSPORT CALATORI EXPRESS SA va aplica programe de transport care să asigure o frecvență mare în perioadele de vârf ale mobilității urbane, ȚINÂNDU-SE, DEOPOTRIVĂ, cont de vacanța prelungită a elevilor, stabilită la nivel național.
Se renunță la modificarea programului de transport stabilit prin Hotărârea nr. 12/ 16.03.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești.
Ținând cont de faptul că T.C.E. S.A. s-a putut organiza, în regim propriu, în ceea ce privește dezinfectarea, la fiecare capăt de traseu, a tuturor mijloacelor de transport public în comun, după fiecare cursă, precum și de armonizarea programului de transport public local de călători din municipiul Ploiești cu programul de transport public intrajudețean, se renunță la modificarea programului de transport stabilit prin Hotărârea nr. 12/ 16.03.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești.
Astfel, operatorul de transport public local va aplica programe de transport care să asigure o frecvență mare în perioadele de vârf ale mobilității urbane, care să țină cont de vacanța prelungită a elevilor, stabilită la nivel național