Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au desfășurat o acțiune de control privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor din România.

În cadrul acestei acțiuni, au fost verificate 189 de autovehicule, inclusiv 6 microbuze, și au fost legitimați 223 de conducători auto. Ca rezultat, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 43.020 de lei.

Dintre sancțiunile impuse, 10 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, 56 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, și 14 pentru contravenții la alte acte normative.

De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare din cauza defecțiunilor tehnice sau a dotărilor suplimentare nepermise de lege, iar un permis de conducere a fost reținut.

La aceste activități de control au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, de la rutieră, jandarmi, precum și reprezentanți ai Registrului Auto Român.

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare pentru a asigura respectarea normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.

Exemple de sancțiuni aplicate în timpul acestei acțiuni:

  • La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 11:45, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au depistat un autoturism utilizat pentru transport alternativ de persoane, cu inspecția tehnică periodică expirată în data de 3 noiembrie 2023. Conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 1.305 lei, iar certificatul de înmatriculare a fost reținut.
  • La aceeași dată, în jurul orei 10:45, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au depistat un autoturism utilizat pentru transport de persoane în regim de taxi, cu anvelope uzate peste limita maximă admisă, elemente de caroserie deteriorate și lipsa trusei medicale și a stingătorului de incendiu. Conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 1.160 lei, iar certificatul de înmatriculare a fost reținut.

Sursă: IGPR

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *