Taximetrist bătut de client/ Agresorul i-a furat maşina şi a mers cu ea prin Craiova

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Un taximetrist de 51 de ani a fost agresat de un client care a refuzat să plătească cursa și i-a furat autoturismul!

Agresorul, un bărbat de 45 de ani din Craiova, a înlocuit numerele de înmatriculare cu unele luate de la o altă mașină și a circulat prin oraș până a fost prins de polițiști și reținut.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au precizat că acesta este cercetat pentru tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui vehicul cu numere false.

Potrivit IPJ Dolj, incidentul s-a produs pe 23 noiembrie, în jurul orei 14:40, când un taximetrist a sesizat poliția că un client l-a agresat și i-a sustras mașina pe o stradă din Craiova. Polițiștii au interceptat autoturismul pe strada Brestei, identificând la volan bărbatul de 45 de ani.

Anchetatorii au constatat că acesta a refuzat plata cursei, l-a agresat pe taximetrist, i-a sustras cheile, a schimbat numerele de înmatriculare și a condus mașina pe mai multe străzi.

Testele etilotest și drugtest au ieșit negative.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele de înmatriculare erau false. Acesta a fost reținut și dus în arestul IPJ Dolj.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article