Taxele și impozitele locale se pot plăti în două tranșe egale, cea de-a doua până la finalul lunii septembrie. Contribuabilii care depășesc acest termen sunt nevoiți să achite și penalizări. Vorbim despre majorări de 1% pe lună. La nivelul municipiului Ploiești, sunt înregistrați datornici. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, sunt aproximativ 30.000 de restanțieri – persoane fizice, cu o sumă totală datorată de circa 40.000.000 de lei și 1200 de restanțieri – persoane juridice, cu o sumă totală datorată de 6.000.000 de lei.
Contribuabilii ploieșteni care nu își vor plăti taxele și impozitele locale până pe 30 septembrie vor primi somații cu titlu executoriu, după care se va trece la popriri sau înființări de sechestre.