Taxa care explodează în 2026!

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Începând din 2026, taxa pentru utilizarea locurilor de parcare de domiciliu sau reședință amenajate pe domeniul public va crește cu 42,5%, potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului Consiliului Local!

Majorarea se va aplica atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice și celor care desfășoară activități autorizate.

Autoritățile locale susțin că măsura este necesară pentru actualizarea valorii taxei în funcție de inflația acumulată în ultimii ani și de creșterea costurilor legate de administrarea parcărilor publice.

Taxa pentru parcările de domiciliu a fost introdusă în 2018, fiind stabilită la 80 de lei pe an pentru persoane fizice și 800 de lei pe an pentru firme. De atunci, cuantumul nu a mai fost modificat, deși au trecut opt ani de la implementarea măsurii.

Regulamentul privind atribuirea locurilor de parcare a fost aprobat tot în martie 2018 și a fost ulterior revizuit în 2019, precum și în ianuarie și iunie 2021, fără a include însă majorări ale taxei.

Potrivit documentelor care însoțesc proiectul, taxa reprezintă o sursă importantă de venit pentru bugetul local, banii fiind folosiți pentru întreținerea și modernizarea parcărilor, refacerea marcajelor, instalarea semnalizării rutiere și administrarea sistemului de parcări publice.

„Menținerea taxei la nivelul anilor anteriori ar duce la diminuarea valorii reale a veniturilor, ca efect al inflației, afectând capacitatea administrației locale de a acoperi cheltuielile necesare gestionării locurilor de parcare. Nivelul taxei este stabilit prin actualizarea acesteia conform indicelui inflației”, se arată în document.

Datele Institutului Național de Statistică indică o creștere constantă a inflației în perioada 2020–2024, cu valori de 2,6% în 2020, 5,1% în 2021, 13,8% în 2022, 10,4% în 2023 și 5,6% în 2024. Cumularea acestor procente a stat la baza noilor valori propuse pentru taxă, care ar urma să se aplice din 2026.

Autoritățile subliniază că stabilirea taxei în funcție de inflație este necesară pentru asigurarea sustenabilității bugetare și pentru echilibrarea resurselor locale cu cheltuielile reale de administrare a parcărilor de domiciliu.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article