Scoala Andrei Muresanu din Ploiesti si-a deschis vineri portile. Elevii unitatii de invatamant au organizat o noua editie a Targului de Toamna. De data aceasta, evenimentul a fost realizat in parteneriat si cu Liceul Tehnologic de Servicii Sfantul Andrei.
Elevii fiecărei clase de la Școala Andrei Mureșanu din Ploiești au avut propria strategie de a vinde cât mai multe produse la târgul de toamnă.
Părinții nu au stat prea mult pe gânduri și au și cumpărat din bunătățile vândute de cei mici. Multe dintre dulciuri au fost gătite cu sprijinul lor.
Târgul de toamnă organizat de Școala Gimnazială Andrei Mureșanu se află deja la ediția a doua. Evenimentul este o lecție pentru copii.
De data aceasta, târgul de toamnă a fost organizat în colaborare cu Liceul Tehnologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei din Ploiești. Este un parteneriat încheiat între cele două instituții pe o perioadă de cel puțin un an.
Banii strânși vor fi folosiți pentru proiecte educaționale, dar și pentru un caz umanitar. De la târg nu au lipsit nici momentele artistice susținute de copii.