România, succes remarcabil ca Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Cairo

Constantin Corina
3 Min Read
Sursa foto: Ministerul Culturii

Târgul Internațional de Carte de la Cairo, cel mai important eveniment editorial din lumea arabă și de pe continentul african, și-a închis porțile după 13 zile de activități intense

România a participat în premieră ca Țară Invitată de Onoare, într-un an simbolic ce marchează 120 de ani de relații diplomatice România–Egipt la Târgul Internațional de Carte de la Cairo.

Participarea a fost organizată de Ministerul Culturii și Ambasada României la Cairo, cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Ministerului Afacerilor Externe și al Centrului de Studii Arabe al Universității din București.

Standul României – un spațiu deschis dialogului cultural la Târgul Internațional de Carte de la Cairo

Pe durata târgului, standul României a atras 16.881 de vizitatori, devenind un punct de interes pentru publicul egiptean dornic să descopere literatura, cultura și identitatea românească. Leagănul și biblioteca dedicate copiilor au devenit rapid atracții centrale, iar ansamblul folcloric Românașul și expoziția fotografică semnată de Mihaela Năstase au generat un interes deosebit.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Programul României a inclus:

Sursa foto: Ministerul Culturii
  • 33 de evenimente oficiale și 6 evenimente conexe
  • 24 de lansări de carte și traduceri în limba arabă, dintre care 16 realizate special pentru această ediție
  • peste 35 de interviuri acordate presei egiptene și internaționale
  • peste 5.500 de publicații și materiale promoționale distribuite vizitatorilor
  • 205 stakeholderi implicați în organizare, de-a lungul unui an de pregătiri
  • 14 voluntari – studenți la studii arabe și români stabiliți în Egipt – care au sprijinit activ echipa României

Autori și cercetători români, în dialog cu publicul egiptean

Programul literar de la Târgul Internațional de Carte de la Cairo a reunit nume importante ale literaturii române: Matei Vișniec, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu, Tatiana Țîbuleac, Radu Vancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Pavel, Varujan Vosganian, Peter Sragher, Cosmin Perța, Mihaela Coșescu, Alexandru și Cristina Donovici, George Arion.

Componenta academică a fost reprezentată de specialiști în studii arabe și cercetare: prof. dr. George Grigore, dr. Laura Sitaru, dr. Bogdan Cojanu, dr. Ioana Feodorov, dr. Octavian-Adrian Negoiță și arhim. dr. Polycarp Chițulescu. De asemenea, au avut loc întâlniri la nivel înalt între reprezentanți ai universităților din România și Egipt.

România predă ștafeta Qatarului

Sursa foto: Ministerul Culturii

La ceremonia oficială de închidere, ambasadorul României în Egipt, Olivia Toderean, și președintele ICR, Liviu Jicman, au predat statutul de Țară Invitată de Onoare reprezentantului Statului Qatar, care va deține acest titlu în 2027. Ministrul egiptean al Culturii, dr. Ahmed Hanno, a elogiat contribuția României la această ediție, subliniind impactul cultural și intelectual al programului românesc.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article