Tânăr șofer, aflat sub influența alcoolului, rănit după ce a provocat accident rutier

Erika Stoica
1 Min Read

În această dimneață, în jurul orei 03:15, Poliția Municipiului Ploiești a fost alertată cu privire la un accident rutier petrecut pe strada Democrației din municipiu.

Echipajele de poliție s-au deplasat la fața locului imediat după primirea sesizării. Primele verificări au relevat că un tânăr în vârstă de 20 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu balustrada și gardul metalic de la baza podului.

În urma impactului, șoferul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru primirea îngrijirilor medicale necesare. Testarea sa cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările în acest caz sunt în desfășurare, iar polițiștii depun eforturi pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Un dosar penal a fost deschis pentru săvârșirea presupusei infracțiuni de vătămare corporală din culpă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article
Niciun comentariu