Polițiștii de imigrări din Prahova au depistat un bărbat, din Guineea, care nu mai îndeplinea condițiile pentru care i se aprobase dreptul de ședere în țara noastră. Acestuia i-a fost revocat dreptul de ședere și emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 zile.
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Prahova au efectuat, la data de 18 noiembrie a.c., o acțiune cu forțe proprii pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor pe raza de competență.
„Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, într-un campus universitar, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Guineea, care nu mai îndeplinea condițiile pentru care i-a fost acordat dreptul de ședere în România.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, cetățeanul străin a intrat legal pe teritoriul României, fiind înregistrat student în an pregătitor la o universitate din Municipiul Ploiești, însă nu frecventa cursurile acesteia, motiv pentru care a fost exmatriculat.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări i-au revocat dreptul de ședere, fiindu-i emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de 30 zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Prahova.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acțiuni privind combaterea șederii și muncii ilegale, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României, a anunțat Serviciul pentru Imigrări al județului Prahova.
„Contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniul imigrației și vă invităm să ne contactați pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0244 – 596224 sau vizitând site-ul public al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro”, a precizat Serviciul pentru Imigrări al județului Prahova.