Un barbat a fost batut crunt si a ramas fara bijuteriile pe care urma sa le vanda, agresorii fiind chiar viitorii cumparatori. In acest dosar, politistii au facut mai multe perchezitii, cercetarile fiind facute pentru talharie calificata.
Polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Prahova și Constanța, la domiciliile persoanelor bănuite de tâlhărie calificată.
Potrivit anchetatorilor, pe 13 octombrie 2023, un bărbat, de 38 de ani, s-ar fi întâlnit cu mai multe persoane, într-un apartament din municipiul Ploiești, cu scopul de a le vinde bijuterii. Atunci, bărbatul de 38 de ani ar fi fost lovit cu pumnii de către una dintre persoanele bănuite, ulterior, acesta părăsind imobilul. A fost alergat de către două dintre acestea, care aveau asupra lor un cutit, bijuteriile în cauză fiind sustrase.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 110.000 de euro, doi bărbați, din comuna Podenii Noi și Ploiești, fiind reținuți.