Chiar dacă vremea a fost urâtă și chiar au căzut și câteva picături de ploaie, sute de credincioși s-au înghesuit să intre într-o biserică din Ploiești.
Vorbim de cel mai nou lăcaș de cult din municipiu, situat în zona de nord a orașului, peste drum de Cablul Românesc.
Având hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, biserica a fost astăzi târnosită. Construcția a fost începută acum câțiva ani și a înaintat greu din lipsă de fonduri.
Până acum, credincioșii din zonă mergeau să de roage într-o bisericuță improvizată, din metal, ridicată la liziera din strada Cameliei.
Cum toată lumea aștepta finalizarea bisericii noi, astăzi, sute de oameni au venit la slujba de sfințire mică. Biserica a fost neâncăpătoare, așa că mulți au stat pe trepte sau în curte.
Un sobor de 12 preoți, în frunte cu Preasfințitul Timotei Ploieșteanu, au oficiat slujba de târnosire.
GALERIE FOTO: