SURSE// Călin Georgescu, chemat din nou la Poliție! Ar putea fi plasat în arest la domiciliu

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

Fostul candidat la președinție a fost convocat de urgență la IPJ Ilfov, în contextul unor posibile schimbări în dosarul în care este cercetat. Potrivit Realitatea PLUS, ar putea urma o înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu.

Călin Georgescu s-a prezentat luni, 4 august, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, însoțit de avocatul său, după ce a fost sunat și i s-a cerut să vină de urgență. Deși nu a fost emis un comunicat oficial privind motivul convocării, mai multe surse apropiate anchetei susțin că se analizează o măsură preventivă mai severă – trecerea de la control judiciar la arest la domiciliu.

Jurnalista Ionela Arcanu a declarat că autoritățile i-au adus la cunoștință lui Georgescu doar schimbarea zilei de semnare a controlului judiciar – de miercuri, la luni. Cu toate acestea, sursele Realitatea PLUS susțin că măsura ar putea fi extinsă și că ar avea legătură cu schimbarea încadrării juridice într-unul dintre dosarele sale.

Tot luni, Parchetul General a anunțat modificarea încadrării juridice pentru unul dintre inculpații din dosarul care îl vizează și pe Călin Georgescu. Astfel, faptele sunt investigate acum sub acuzația de „complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale” și „comunicarea de informații false, în formă continuată”, cu două acte materiale. Aceasta este a doua schimbare de acest fel anunțată oficial de procurori, după cele din februarie și începutul lunii august.

Dosarul ar avea legături cu gruparea coordonată de Horațiu Potra, însă detaliile privind conexiunile exacte și rolul jucat de Georgescu rămân neclare la acest moment.

Sursa: stiripesurse

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.

Share This Article