Surprinși de polițiști sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit ieri pentru control, pe bulevardul Trandafirilor, în Pucioasa, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto au fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

De asemenea, tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, pe raza localității Băleni, un tânăr, de 22 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența altor substanțe.

Întrucât au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, pentru stabilirea cu exactitate a consumului acestora, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *