Sursă foto: Facebook/ Instituția Prefectului - Județul Prahova

Luni, prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a organizat împreună cu subprefectul Emil Drăgănescu o întâlnire menită să dezbată stadiul de pregătire și modalitățile de îmbunătățire a procesului educațional în anul școlar 2023-2024 pentru unitățile de învățământ preuniversitar.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat aspecte legate de avizările și autorizările din prezent, dar s-a acordat de asemenea atenție dificultăților cu care se confruntă fiecare instituție de învățământ, împreună cu administrațiile locale respective, în efortul lor de a asigura un mediu de învățare optim.

La ședință au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dar și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi și de Poliție, precum și ai Poliției Locale Ploiești.

În urma acestei întâlniri, Instituția Prefectului Județul Prahova se angajează să fie direct implicată în soluționarea problemelor semnalate. Sunt planificate noi discuții la care vor participa și primarii din unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu scopul de a asigura cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților de învățământ în unitățile școlare existente, până la începutul noului an școlar.

Sursă: Facebook/ Instituția Prefectului – Județul Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *