Taiwanul a primit luni 38 de tancuri Abrams din partea Statelor Unite, potrivit unui anunț al Ministerului Apărării al insulei, care își consolidează astfel capacitățile militare în fața unui posibil atac din partea Chinei, transmite AFP, citată de Agerpres.

Tancurile M1A2 Abrams au ajuns în Taiwan duminică seara și au fost transferate într-o bază de antrenament militară din Hsinchu, situată la sud de capitala Taipei, conform informațiilor furnizate de ministerul menționat.

Aceste tancuri sunt primele livrări de modele noi către Taiwan în ultimii 30 de ani, conform Central News Agency. Guvernul taiwanez a comandat în 2019 un total de 108 tancuri, pentru o sumă de 1,2 miliarde de dolari. Din acestea, 70 vor fi livrate în 2025 și 2026, a declarat un oficial militar taiwanez pentru AFP.

SUA sunt cel mai important aliat şi cel mai mare furnizor de arme al Taipeiului, ceea ce suscită iritarea Chinei, ce revendică insula Taiwan ca făcând parte din teritoriul său.

Armata taiwaneză deţine în prezent 1.000 de tancuri, fie produse local, cum este modelul CM Brave Tiger, fie de producţie americană, cum este M60A3, care însă tinde să devină depăşit tehnic.

La începutul lunii noiembrie, Taiwanul a primit primul său lot de lansatoare de rachete americane HIMARS, model deja utilizat de Ucraina în războiul contra Rusiei.

În ultimele decenii, Statele Unite au vândut Taiwanului echipamente militare și muniții în valoare de câteva miliarde de dolari, inclusiv avioane de vânătoare F-16 și nave militare.

SUA menţin istoric o politică de ”ambiguitate strategică” în legătură cu o eventuală intervenţie militară americană dacă Taiwanul ar fi atacat de China.

Taiwanul a alocat apărării sale un buget record de 19 miliarde de dolari în 2024, ce va fi însă depăşit de bugetul militar pentru anul viitor.