Plantarea mai multor copaci în zonele urbane pentru a reduce temperaturile estivale ar putea scădea cu o treime numărul deceselor legate direct de valurile de caniculă, potrivit unui nou studiu.
Potrivit studiului, dintre cele 6.700 de decese premature atribuite creşterii temperaturilor în 93 de oraşe europene în 2015 o treime ar fi putut fi evitate astfel.
Acesta este primul studiu care indică, în contextul încălzirii globale în oraşe, că numărul deceselor premature ar putea fi evitate prin plantarea unui număr mai mare de copaci, a subliniat autoarea principală a studiului, Tamara Iungman, cercetătoare la Institutul de Sănătate din Barcelona.
Temperaturile din oraşe sunt mai ridicate comparativ cu cele din suburbii sau din mediul rural, din cauza insulelor de căldură. Această diferenţă de temperatură se produce în principal din cauza îndepărtării vegetaţiei, a evacuării căldurii din sistemele de climatizare, precum şi a asfaltului şi a materialelor de construcţie de culoare închisă, care absorb şi reţin căldura.
„Ştim deja că temperaturile ridicate din mediul urban sunt asociate cu rezultate negative asupra sănătăţii, precum insuficienţa cardiorespiratorie, creşterea numărului de spitalizări şi de decese premature”, a declarat Iungman într-un comunicat. „Scopul nostru este de a informa factorii politici şi factorii de decizie la nivel local despre beneficiile integrării strategice a infrastructurii verzi în planificarea urbană pentru a promova medii urbane mai durabile, mai rezistente şi mai sănătoase”, a adăugat aceasta.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.