O alimentație bogată în fructe, legume, nuci și leguminoase ar putea proteja inima într-un mod în care tratamentele actuale nu reușesc încă, arată o cercetare recentă pe modele animale!
Studiul sugerează că nutrienții din plante pot acționa direct asupra celor mai fine vase de sânge ale inimii.
Realizată de cercetători de la Institutul pentru Științe Biomedicale al Universității Georgia State din SUA, cercetarea arată că o dietă vegetariană echilibrată a reușit să prevină și chiar să inverseze o formă puțin vizibilă, dar severă, de boală cardiacă la șobolani hipertensivi.
Publicat în Journal of the American Heart Association (JAHA), studiul a analizat dacă un regim vegetarian poate ameliora disfuncția microvasculară coronariană – o afecțiune în care vasele foarte mici care hrănesc inima se deteriorează, favorizând episoade repetate de dureri toracice, internări frecvente, insuficiență cardiacă și un risc crescut de deces.
Această problemă afectează în special femeile, care ajung mai des la spital după diagnostic.
În condițiile în care terapiile existente au rezultate limitate, autorii au investigat potențialul unei intervenții bazate pe alimentație asupra mecanismelor biologice implicate în boală.
Rezultatele au fost remarcabile: dieta vegetariană nu doar că a prevenit apariția disfuncției la animalele cu hipertensiune, ci a și inversat modificările deja instalate.
Cercetarea reprezintă una dintre primele dovezi că alimentația poate influența direct această formă de boală cardiacă, deschizând calea către studii clinice pe oameni.
Un aspect important este că efectele benefice au apărut chiar și în prezența tensiunii arteriale crescute. Acest fapt indică faptul că alimentele vegetale acționează direct asupra celulelor care tapetează vasele de sânge. Când aceste celule sunt deteriorate, vasele se contractă și limitează fluxul de sânge către inimă – mecanism ce provoacă durerea toracică la oameni. În cadrul studiului, dieta vegetariană a restabilit funcția acestor celule, permițând vaselor să se dilate normal.
Experimentul a inclus femele de șobolan hipertensive, hrănite timp de șase luni fie cu o dietă fără alimente vegetale, fie cu o dietă ce conținea 28% fructe, legume, nuci și leguminoase.
Ambele regimuri aveau același aport de nutrienți, diferența majoră fiind conținutul ridicat de antioxidanți din dieta bazată pe plante.
Echivalentul uman al acestei alimentații ar presupune consumul zilnic al unei porții de fasole neagră, un ardei gras roșu mare, o porție și jumătate de varză de Bruxelles, două lămâi, un cartof dulce mediu, o porție și jumătate de nuci și o cană de afine.
După șase luni, o parte dintre animalele inițial hrănite cu dieta de control a fost trecută la dieta vegetariană, pentru a vedea dacă leziunile cardiace deja instalate pot fi ameliorate.
Pentru a evalua disfuncția microvasculară, cercetătorii au măsurat rezerva de flux coronarian – metodă folosită și în practica medicală – și au utilizat RMN cardiac pentru a analiza circulația sângelui în mușchiul inimii.
De asemenea, au examinat celulele din pereții vaselor și țesutul cardiac pentru a identifica semne ale leziunilor.
Rezultatele sugerează că o dietă bogată în antioxidanți poate proteja vasele fine ale inimii chiar și în condiții de risc major, cum este hipertensiunea.
Studiul oferă astfel o bază solidă pentru testarea unor intervenții alimentare similare la oameni, cu potențialul de a completa strategiile actuale de tratament în bolile cardiace.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro