Străinii, fermecați de oportunitățile de vacanțe din Romania. APDT Prahova, mesagerul Romaniei la Targul de Turism de la Paris
APDT Prahova a participat în standul României (standul D045) la Targul de Turism de la Paris. Au fost prezente 19 asociații și patronate prezente în standul MAT.( Incoming Romania Association, ANAT – Asociația Națională a Agențiilor de Turism, APDT Prahova, Asociatia Karpaten, Colinele Transilvaniei, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Județean Suceava și Primăria Municipiului Suceava.)
Târgul de Turism de la Paris – MAP Salon Mondial du Tourisme a avut loc în perioada 16-19 martie a.c. Anul trecut, peste 70.000 vizitatori au trecut pragul acestui târg internațional de turism.
România a surprins la Salonul Mondial de Turism de la Paris cu oferte turistice variate și spectacole de muzică și dans. Patrimoniul cultural și activitățile în natură au propus diversitate pentru că țara noastră poate fi vizitată 365 de zile pe an.
“Suntem prezenți, de asemenea, cu tradiții, cu obiceiuri, cu artizanat. Avem incondeietori de ouă din Suceava, degustări de vinuri din Constanța, ansambluri populare din Maramureș, Constanța și dorim să invităm toți francezii să vină în țara noastră să vadă cât este de frumoasă”, a declarat Mihaela Mihet – Ministerul Antreprenoriatului și Turismului:
În prima zi de târg au avut loc prezentari de destinații pe scena expoziției, au fost prezenți cei de la Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”care au încântat vizitatorii cu dansuri și muzică.
“La Paris se simte sângele latin. E alt vibe, alta energie, multă lume, multă interacțiune cu publicul si cu turiștii”, a adăugat și Adrian Voican președinte al APDT Prahova.
În cea de-a doua zi de târg, dis de dimineața a sosit în standul României un francez de culoare cu zâmbetul luminos si a spus: “Félicitations, Roumanie! Vous avez un stand et une très bonne présentation ! Hier vous étiez sur toutes les télévisions de France ! Bravo! J’aimais beaucoup!”
A treia zi de târg a fost cu degustare de vin, peste 50 de soiuri de vin din 11 podgorii dobrogene și un show live oferit de cei de la Maramureș.
Degustările de vinuri românești s-au numărat printre atracțiile de la standul României. Oferta a fost apreciată pentru varietatea soiurilor și aromelor. România este al 13-lea producător mondial de vinuri.
“Au fost impresionați de faptul că au găsit în vinurile noastre foarte mult buchet, arome de citrice coapte, de flori. Ca și varietăți de struguri, feteasca neagră i-a impresionat foarte mult, tămâioasa românească, feteasca regală“, a declarat Mădălina Tănăsescu, somelier Constanța:
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV