Strada Timis din Ploiesti, aflata in zona centrala, va purta denumirea de „Profesor Olga Petrescu”. Este proiectul autoritatilor din municipiu, realizat in memoria uneia dintre emblemele Colegiului National „Ion Luca Caragiale”. Dascal de renume si autoare de manuale de chimie, Olga Petrescu a primit in 2015 titlul de cetatean de onoare al orasului.

Proiectul a fost initiat de catre consilierii locali Costel Andreescu si Razvan Enescu, impreuna cu viceprimarul Anca Popa, si aceasta din urma profesor al Colegiului Caragiale din Ploiesti.

In aprilie 2021 Olga Petrescu sau „Molecula”, dupa cum au poreclit-o elevii, a trecut in nefiinta. Dascalul care s-a consacrat drept profesor eminent in domeniul chimiei si autor de manual, dupa care au invatat generatii, s-a nascut pe 1 decembrie 1935, in Ploiesti. A absolvit Facultatea de Chimie cu nota maxima, iar in invatamant a intrat in 1958, la 22 de ani. Profesoara Olga Petrescu a predat toata viata la Colegiul National I. L. Caragiale Ploiesti. In 2015, cand a implinit varsta de 80 de ani, Olga Petrescu a primit si titlul de cetatean de onoare al municipiului Ploiesti. De acum Strada Timis, ii va purta numele, iar cei care au indragit-o pot face cativa pasi pe artera ce se intituleaza acum „Profesor Olga Petrescu”.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

preload imagepreload image