Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, i-a cerut duminică Turciei să renunţe la obiecţiile faţă de Suedia. Țara ,,şi-a îndeplinit obligaţiile”. Turciei i se cere să finalizeze aderarea acesteia la Alianţă ,,cât mai curând posibil”.
Stoltenberg s-a adresat presei la finalul unei întrevederi de două ore la Palatul Dolmabahce din Istanbul cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Acesta a fost reînvestit cu o zi înainte pentru un nou mandat de cinci ani la şefia statului.
De treisprezece luni, Turcia blochează intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, reproşându-i indulgenţa faţă de militanţii kurzi pe care îi găzduieşte pe teritoriul său.
Pentru Stoltenberg consideră că ,,este timpul” ca această aderare să fie confirmată înainte de summitul Alianţei de la Vilnius din 11 şi 12 iulie.
Se va crea un ,,mecanism permanent” între NATO şi Turcia, următoarea reuniune fiind programată pentru ,,săptămâna 12 iunie”, fără a preciza unde va avea loc.
,,Aderarea Suediei la NATO va consolida securitatea sa, dar va face şi Turcia mai puternică”, susține Stoltenberg.
Alături de Ungaria, Turcia rămâne singurul dintre cele 31 de state membre ale NATO, care nu a ratificat încă această extindere după unda verde dată Finlandei.
Secretarul general al NATO a participat sâmbătă la ceremonia de învestire la Ankara a preşedintelui Erdogan, reales pe 28 mai.
El a mulţumit, de asemenea, Turciei pentru desfăşurarea de întăriri în Kosovo, care este în mijlocul unor revolte violente.
Ankara participă la KFOR, forţa multinaţională condusă de Alianţa Atlantică în Kosovo.
Sursă: AGERPRES
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.