Bărbatul cunoscut pe social media drept Stegarul Dac, care s-a făcut remarcat în timpul manifestaţiilor pro Călin Georgescu, a ajuns la spital, sâmbătă seară, după ce s-a urcat din nou pe o macara unde a petrecut mai multe ore, timp în care a ameninţat că se aruncă în gol dacă autorităţile vor încerca să îl coboare. Duminică, el a fost externat.

Sâmbătă după-amiază, în București, autoritățile au intervenit de urgență după ce Stegarul Dac a urcat pe o macara, amenințând că se va arunca în gol dacă cineva va încerca să-l coboare. Incidentul a fost raportat printr-un apel la 112, în jurul orei 14:20, poliţiştii de la Secţia 21 constatând la faţa locului că bărbatul de 58 de ani urcase la înălţime.

La intervenţie au participat echipe din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, negociatori, echipaje ISU Bucureşti-Ilfov, jandarmi şi personal medical. După șapte ore de negocieri, bărbatul a coborât de pe macara în jurul orei 21:20. Din cauza comportamentului său instabil şi a ameninţărilor repetate la adresa forţelor de ordine, autorităţile au decis internarea sa într-o unitate medicală pentru evaluare psihiatrică.

Stegarul Dac este cunoscut pentru acţiuni similare în trecut, în special în contextul protestelor în sprijinul fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. Duminică, după o noapte de spitalizare şi o evaluare medicală, bărbatul a fost externat.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.