În perioada 10 – 12 octombrie 2025, Bucureștiul găzduiește cea de-a noua ediție a Spotlight – International Light Art Festival, cel mai mare festival al luminii din Capitală
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, va transforma din nou orașul într-un spectacol nocturn unic, atrăgând anual peste 300.000 de vizitatori.
Tema ediției 2025: „Simbioză / Symbiosis”
Festivalul Spotlight #9 aduce în prim-plan tema „Simbioză”, curatoriată de scenograful Adrian Damian, recunoscut pentru instalațiile multimedia și integrarea new media în arta contemporană.
Instalațiile luminoase vor putea fi admirate pe Calea Victoriei, la ARCUB – Hanul Gabroveni, dar și în locațiile partenere – Mega Mall și Promenada Mall. Programul se desfășoară zilnic între orele 19:00 și 23:00.
Peste 20 de instalații de artă a luminii
Spațiul urban al Bucureștiului va fi reinventat prin peste 20 de lucrări artistice semnate de creatori români și europeni. Festivalul devine astfel un laborator interactiv unde arta, tehnologia și comunitatea se întâlnesc.
Noutăți Spotlight #9
- Parteneriat internațional cu Lille Video Mapping Festival;
- Conferințe și paneluri cu invitați internaționali, găzduite la Hanul Gabroveni;
- Lansarea unei baze de date pentru artiștii români din domeniul artei luminii și new media;
- O nouă campanie de comunicare sub mesajul: „Când arta se aprinde, orașul te surprinde”.
Primarul General, Stelian Bujduveanu a transmis următoarele pe pagina sa de facebook: „Spotlight a devenit, în cei nouă ani de existență, unul dintre cele mai iubite evenimente ale Capitalei, care aliniază Bucureștiul marilor orașe europene și celebrează arta luminii. Tema de anul acesta, Simbioză, vorbește despre colaborare și despre puterea artei de a aduce oamenii împreună. Ne dorim ca Bucureștiul să fie un oraș care inspiră și care surprinde, iar prin proiecte precum Spotlight demonstrăm că spațiile noastre urbane pot căpăta noi sensuri și noi povești. Îi invit pe bucureșteni și vizitatori să se bucure, între 10 și 12 octombrie, de Capitala Luminii”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.