Hipodromul Ploiești a fost, duminică, scena celei de-a doua reuniuni hipice a anului, organizată de CSM Ploiești în parteneriat cu Jockey Club Român. Într-o atmosferă de sărbătoare, armăsarul Indigo, condus de Cristian Slate, a dominat Premiul „Sfântul Gheorghe” la trap, impunându-se cu autoritate în fața rivalilor Viorella Sti și Patya Bojan.

În programul zilei au avut loc nouă curse, cinci de trap și patru de galop, cu alte victorii remarcabile obținute de cai precum Zlatan Liw, Daiana, Kamala sau Vijelie Sti. La galop, momentul de maximă tensiune a fost oferit de Dorino, care a câștigat spectaculos Premiul de Primăvară.

Evenimentul a avut și activități pentru copii, iar publicul se pregătește deja pentru următoarea reuniune hipică, programată pe 10 mai, când vor fi disputate Premiul „Take Ionescu” la trap și Premiul „EASBC” la galop.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.