Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că, în cazul în care Mircea Geoană dorește susținerea PSD pentru o eventuală candidatură la funcția de președinte al României, ar trebui să se reînscrie în partid și să aibă o discuție în interiorul formațiunii. Grindeanu subliniază importanța ca viitorul candidat să fie membru al PSD și afirmă că decizia privind susținerea va fi luată în cadrul Congresului partidului.

”Mircea Geoană, în acest moment, nu este candidat PSD, nu e membru PSD. Eu am spus și susțin acest lucru, că noi trebuie să avem candidat membru PSD. De 20 de ani avem președinți de dreapta, cred că stânga trebuie să dea președinte după 20 de ani și principalul partid de stânga, fiindcă altele nu există în Parlament, este PSD-ul. Dacă Mircea Geoană dorește să fie candidatul PSD, în primul rând trebuie să aibă o discuție cu noi, să revină în partid, fiindcă a fost președintele acestui partid, a fost membru de partid și împreună să luăm decizia cea mai bună pentru ca stânga să dea viitorul președinte al României, nu personalizez: dorește să aibă susținerea PSD-ului, nu se poate altcumva. E punctul meu de vedere, poate colegii mei, în momentul în care o să discutăm despre candidat, o să aibă alt punct de vedere”, a declarat Sorin Grindeanu, marți seară.

El a amintit că statutul PSD spune că în Congres este ales candidatul partidului la funcția supremă în stat.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *