Polițiștii Biroului Rutier din Târgoviște au oprit ieri pe drumul comunal DC40, în localitatea Bungetu, un bărbat de 43 de ani care conducea sub influența alcoolului. În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii exacte a nivelului de alcool din sânge.
Tot în aceeași zi, polițiștii Secției nr. 6 Moreni au oprit pentru control un tânăr de 24 de ani din comuna Iedera, care conducea deși avea permisul anulat din luna septembrie. Testarea alcoolscopică a arătat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar și acesta a fost transportat la spital pentru probe suplimentare.
În ambele cazuri, autoritățile au deschis dosare penale pentru infracțiuni contra siguranței rutiere, iar cercetările continuă pentru tragerea la răspundere a celor implicați.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews