Un șofer din Olt a fost rănit într-un accident la Brebeni.
Luni seară, într-un accident rutier, un șofer a fost rănit. Incidentul a avut loc pe Drumul Județean 546, la ieșire din comuna Brebeni. La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Slatina.
În eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 36 de ani, din comuna Mărunței. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării în care acesta se afla.
În urma accidentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.