Polițiștii rutieri au oprit recent, pentru control, un autoturism ce circula pe drumul național 72, în localitatea Răzvad. La volan se afla un bărbat de 29 de ani, din comuna Gura Ocniței.
În urma testării cu aparatul din dotare, au fost evidențiate indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.
Rezultatele buletinului de analiză toxicologică au confirmat prezența unor substanțe interzise în organism. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews