Șofer de taxi bătut de doi tineri în cartierul Malu Roșu din Ploiești.
Totul s-a petrecut în miezul noții trecute, puțin după ora 00.00.
Polițiști locali aflați în patrulare pe strada Malu Roșu, au fost sesizați de un bărbat că a fost bătut de doi tineri care au fugit. Fusese lovit de mai multe ori în zona feței.
La scurt timp, persoanele în cauză au fost depistate pe strada Enăchiță Văcărescu, la vederea polițiștilor locali încercând din nou să fugă. Cei doi tineri, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au fost reținuți, identificați și predați polițiștilor din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.
Poliția Locală Ploiești condamnă săvârșirea unor astfel de fapte ce contravin normelor de conviețuire socială și face apel la spiritul civic al cetățenilor, pe care îi îndeamnă să semnaleze Dispeceratului instituției, la numărul de telefon 0244/954, sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.