Tragedie la Râmnicu Vâlcea/ Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 înainte ca pompierii să poată interveni!
Scene dramatice s-au petrecut duminică dimineață, 26 octombrie 2025, într-un cartier din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat de 52 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc de locuințe, înainte ca pompierii chemați la fața locului să reușească să umfle complet salteaua de protecție.
Incidentul a avut loc într-un complex rezidențial din oraș. În timp ce echipajele de intervenție încercau să-l convingă să renunțe la gestul extrem, bărbatul s-a aruncat în gol. Din păcate, impactul cu solul i-a fost fatal.
„În urma impactului, victima a intrat în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, s-a declarat decesul”, a transmis locotenent Ileana Droașcă, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.
Potrivit autorităților, bărbatul era originar din Oradea și se afla în vizită la prietena lui, cu care avea o relație de mai mult timp.
Surse apropiate spun că acesta trecea printr-o perioadă dificilă, confruntându-se cu probleme financiare. Înainte de a-și pune capăt zilelor, și-ar fi provocat o rană în zona gâtului și ar fi lăsat un bilet de adio, în care menționa datoriile acumulate dintr-un credit bancar.
După tragedie, mai mulți vecini au acuzat echipajele de intervenție că nu au acționat suficient de rapid pentru a amplasa și umfla salteaua de protecție.
În replică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că, deși salteaua poate fi umflată în mai puțin de un minut, există etape premergătoare care necesită timp:
„Sub un minut este timpul de umflare, dar bineînțeles trebuie poziționată și desfăcută. În momentul în care începe umflarea ei, procesul durează sub un minut”, a declarat Raed Arafat.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro
