Sursă foto: Facebook/ Salvamont Prahova

Un turist aflat la prima sa drumeție în zona montană a trăit o experiență oribilă. Alăturat unui grup condus de un așa-zis ghid montan, ales după o reclamă de pe rețelele de socializare, a plătit o sumă de bani și a pornit la drum e traseul Gara Azuga-Cabana Diham. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple.

La un moment dat, grupul s-a abătut de la traseul marcat și a continuat să urce pe firul văii, care la un moment dat prezintă o pantă destul de abruptă. Turistul în cauză, fiind pentru prima oară pe munte, a devenit rapid epuizat fizic și nu a mai putut înainta.

În mod revoltător, așa-zisul ghid a luat hotărârea să continue drumeția cu grupul, părăsindu-și pur și simplu clientul în pădure! Acesta, îngrozit, a sunat la Dispeceratul Național Salvamont, iar salvatorii montani de la formația județeană Azuga l-au recuperat și au coborât cu el până în Gara Azuga.

Echipajele Salvamont Prahova lansează următorul apel pe rețelele de socializare: „Rugăm doritorii de drumeții montane, mai ales cei ce se află la început, să fie cu mare băgare de seamă atunci când își aleg „ghidul montan” de pe internet, să nu dea peste acest personaj sau unul asemănător…”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *