Marian, bărbatul pe care Andra și Cătălin Măruță l-au acuzat că îi hărțuiește, a făcut declarații controversate în mediul online!

Acesta le-a transmis celor doi un mesaj prin care îi îndeamnă să se „retragă”, referindu-se, cel mai probabil, la plângerea depusă la Poliție. Mai mult, el susține că artista ar fi trecut prin situații periculoase din care ar fi scăpat datorită rugăciunilor lui.

Potrivit Mediafax, pe 15 august, soții Măruță au depus o plângere împotriva bărbatului de 56 de ani, care i-ar fi amenințat pe Andra și pe șoferul acesteia în apropierea locuinței lor.

În plus, acesta i-ar fi trimis în mod repetat „declarații de dragoste” pe rețelele sociale. Poliția a emis un ordin provizoriu de protecție pe numele lui V.M. și a deschis un dosar penal pentru amenințare.

La scurt timp după ce cazul a devenit public, Marian a publicat pe TikTok mai multe videoclipuri în care afirmă că a „salvat-o” pe artistă prin rugăciuni:

„În noaptea de 13 spre 14 februarie 2025, Dumnezeu mi-a arătat în vis. M-am rugat și Dumnezeu a salvat-o pe Andra. Pe 18 august, la concertul de pe litoral, am simțit că ceva nu e în regulă. M-am rugat și Dumnezeu a făcut dreptate. Andra a scăpat cu viață datorită rugăciunilor mele”, a spus el.

Bărbatul susține că a vorbit cu tatăl cântăreței pentru a-l anunța că este „îngerul păzitor” al fiicei sale și chiar s-ar fi deplasat la Câmpia Turzii pentru a duce părinților acesteia un buchet de flori.

În același mesaj video, Marian a transmis și un avertisment soților Măruță:
„Vreau să mă ascultați bine și să nu o luați ca pe o amenințare, ci ca pe o înștiințare. Să vă retrageți, să vă opriți din a face rău. În 2022, Maica Domnului mi-a arătat apă și foc. Apa înseamnă viață, focul înseamnă iad. Deci, am ambele puteri – să vă dau viață sau să vă duc în iad, depinde de voi. Dumnezeu mi-a dat aceste puteri.”