Medicul Andrei Dumitrescu, specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, atrage atenţia asupra unui fenomen îngrijorător: aproximativ 50% dintre femeile care nasc în această unitate medicală sunt minore, unele având chiar sub 14 ani!
Medicul subliniază că aceste cazuri sunt frecvente şi constante, iar multe dintre tinerele paciente ajung la spital fără a fi însoţite de reprezentanţi legali.
„Din păcate, România ocupă constant primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul mamelor minore, inclusiv al celor cu vârste sub 14 ani. Am observat această realitate încă din perioada rezidenţiatului meu la maternitatea Bucur din Bucureşti, însă, odată ajuns la Călăraşi, am fost profund impresionat de frecvenţa acestor cazuri. Este un fenomen care necesită intervenţia urgentă a autorităţilor competente,” a declarat medicul, miercuri seară, la Medika TV.
El a explicat că, de cele mai multe ori, fetele ajung să nască fără acte de identitate, însoţite de persoane care nu le sunt rude legale – fie parteneri, fie aşa-zise „soacre” . Asta obligă echipa medicală să alerteze poliţia.
În multe cazuri, adolescentele nu au beneficiat de nicio supraveghere medicală în timpul sarcinii, din cauza temerii legate de eventualele consecinţe legale pentru partenerii lor adulţi.
„După naştere, vedem că majoritatea acestor tinere nu conştientizează că sunt mame. Ele rămân, practic, copii. Nu sunt suficient de atente la nou-născuţi, nu realizează responsabilitatea pe care o implică îngrijirea unui copil. Deşi le încurajăm şi le învăţăm cum să alăpteze sau să schimbe copilul, este evident că nu au maturitatea necesară pentru a face faţă acestui rol,” a adăugat Dumitrescu.
Potrivit acestuia, problema este una profundă, cu implicaţii sociale şi legale serioase, şi necesită o abordare sistemică din partea instituţiilor abilitate.
Sursă: news.ro