Situație critică în Sector 5: PMB sprijină victimele exploziei cu locuințe temporare și consiliere psihologică

Constantin Corina
2 Min Read

În ultimele 24 de ore, echipele Primăriei Municipiului București au acționat continuu pentru a sprijini persoanele afectate de explozia produsă ieri în Sector 5

2 morți

Autoritățile au evaluat și consiliat 286 de persoane, oferind sprijin imediat și monitorizare pentru cei aflați în dificultate.

Noi imagini

Pentru cazarea temporară, 62 de persoane au fost găzduite în 4 unități hoteliere partenere, dintre care 3 sunt minori și 11 vârstnici. În total, sunt disponibile 411 locuri de cazare pentru cei care au nevoie de adăpost.

Pe lângă cazare, echipele de intervenție și asistență socială au oferit:

  • 200 de ședințe de consiliere psihologică;
  • sprijin pentru 3 familii în obținerea actelor și documentelor necesare;
  • 118 apeluri gestionate la linia de urgență, majoritatea pentru informații;
  • hrană, apă și ajutor imediat pentru toate persoanele care s-au prezentat la punctul de comandă de la fața locului.

După încheierea perioadei de urgență, Primăria Municipiului București, împreună cu Primăria din Sector 5, va asigura locuințe temporare pentru persoanele ale căror apartamente nu mai pot fi locuite și va acoperi costurile chiriei pe perioadă nedeterminată pentru cei care au nevoie de sprijin suplimentar.

Primăria mulțumește tuturor celor care au donat haine și alimente neperisabile, precum și voluntarilor implicați în sprijinirea persoanelor afectate din Sector 5. Autoritățile recomandă ca toate persoanele afectate să sune la numărul 0219524 și să se prezinte la punctul de comandă pentru asistență directă:

Rugăm toate persoanele afectate să sune la numărul 0219524 și să se prezinte la punctul de comandă, unde vor primi asistență și sprijin direct din partea echipelor prezente în teren. Suntem alături de toți cei care trec prin aceste momente dificile și vom continua să intervenim cât timp va fi necesar pentru protecția și siguranța locatarilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article