Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat membrii Comandamentului Energetic Naţional într-o reuniune de lucru menită să analizeze capacitatea României de a asigura alimentarea cu electricitate în contextul secetei prelungite şi al temperaturilor extreme. Oficialul guvernamental a transmis că, deşi cererea zilnică se ridică la aproximativ 6.000 MW, producţia naţională se menţine la o medie de 5.800 MW, diferenţa de circa 200 MW fiind acoperită prin importuri. Deci, sistemul energetic al țării va face față la cererea ridicată din timpul verii, chiar și în timpul unor temperaturi extreme.
Ministrul a subliniat importanţa menţinerii echilibrului în Sistemul Energetic Naţional, în special prin gestionarea eficientă a resurselor Hidroelectrica, care trebuie să asigure rezervele necesare pentru perioadele de vârf de consum. Ivan a afirmat că a solicitat coordonare clară pe tot lanţul energetic, implicând atât producătorii, cât şi transportatorii şi furnizorii de energie.
„Obiectivul nostru este să nu ajungem în situaţia în care românii plătesc curentul mai scump decât este normal. Tot sistemul este sub monitorizare, iar pregătirile pentru sezonul rece sunt deja în desfăşurare împreună cu ROGAS, TRANSGAS şi alţi parteneri din sector”, a transmis ministrul Energiei într-un mesaj postat pe reţelele sociale.
De asemenea, Ivan a menţionat că pregătirea pentru iarnă este în plină desfăşurare, cu accent pe asigurarea gazului natural la preţuri rezonabile şi umplerea depozitelor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.